Surpriza Copil

Surpriza Copil
  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul nejucător al echipei României vrea să-i surprindă pe ruși. Ieri, Andrei Pavel lua în calcul aruncarea în luptă a unui jucător aproape necunoscut pentru adversari.

Marius Copil a făcut parte, începând cu 2008, din lotul lărgit al echipei de Cupa Davis a României, dar nu a avut parte de botezul „Salatierei”. La 18 ani, tânărul din Arad are șansa de a debuta chiar într-un meci din Grupa Mondială. „Pavel a anunțat că îl titularizează la dublu pe Marius Copil. Este un tânăr jucător, în care el are mare încredere”, a declarat unul dintre șefii FRT.

Aflat pe locul 616 la simplu (651 la dublu), Copil este în formă. Servește bine, iar la antrenamente a impresionat. Mai mult, în urmă cu o lună a câștigat un Futures în Germania, la dublu, alături de Petru Luncanu. „Poate fi o mutare bună, deși surprinzătoare. Cruciat a avut un an bun și are totuși experiență mai mare. Până la urmă e vorba de inspirația lui Andrei”, spune Ionuț Moldovan, fost jucător în echipa de Cupa Davis.

Pe lângă inspirație și efectul surpriză, Pavel mai are un motiv pentru a-l titulariza pe Copil: o afinitate specială pentru puștiul din Arad. „Cneazul” crede în viitorul lui Marius, pe care anul trecut l-a și antrenat personal în Germania, la Borgholzhausen. La simplu, lucrurile par clare, Victor Hănescu și Victor Crivoi fiind titulari, cel puțin în prima zi, vineri.

Dumitru Hărădău: „Nu au fost în stare să distribuie niște bilete”

Încă director general în FRT, conform contractului pe care îl are cu federația, Dumitru Hărădău și-a făcut ieri apariția la Sibiu. După ce a constatat că numele lui nu apare pe lista organizatorilor Cupei Davis, Hărădău a explodat: „Tot ce s-a făcut aici este munca fostei conduceri. Ei nu au fost în stare să distribuie nici măcar niște bilete. Nu e normal, voi avea o discuție cu Ruxandra Dragomir”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…